PATRON SAINT-HRAM
APraznicul Adormirii Maicii Domnului – mutare de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare cum este denumită în popor, reprezintă sărbătoarea care prăznuieşte adormirea Sfintei Fecioare Maria, care nu este altceva decât mutarea ei din această viaţă efemeră la veşnica împărăţie a Fiului ei şi Dumnezeului nostru, Iisus Hristos. Sfânta Tradiţie a Bisericii ne relatează că ştiindu-şi apropierea obştescului sfârşit al vieţii pământeşti, Maica Domnului s-a retras în casa ei din vecinătatea Grădinii Gheţimani aşteptând cu răbdare în post şi rugăciune mutarea ei în braţele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Totodată sfinţii apostoli la acel moment erau trimişi de Duhul Sfânt în toate părţile lumii în vederea propovăduirii evangheliei lui Hristos, ei fiind puraţi în chip minunat de acelaşi Duh într-o clipită la Ierusalim pentru a participa activ la înmormântarea Maicii Dumnezeului lor. Ca şi la Învierea Fiului lui Dumnezeu, acelaşi apostol Toma, prin pronia lui Dumnezeu avea să lipsească de la înmormântarea Maicii Sfinte ajungând la Ierusalim trei zile mai târziu. La rugăminţile insistente ale lui Toma, sfinţii apostoli deschid mormântul Maicii Domnului pentru ca şi acest din urmă apostol să-şi ia rămas bun aşa cum se cuvine de la Fecioara Maria. Însă spre surprinderea unanimă a celor prezenţi au constatat cu uimire profundă, că trupul ei fusese mutat cu tot cu suflet în cereştile locaşuri şi ca atare mormântul era pe deplin gol. Astfel au cunoscut sfinţii apostoli că Maica Domnului se înălţase la Fiul ei preaiubit atât sufleteşte cât şi trupeşte, făcându-se pentru noi toţi deschizătoare către porţile raiului.
Adormirea Maicii Domnului – atestare documentară
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cel mai vechi praznic închinat Fecioarei Maria, cu toate că mărturii reale despre pomenirea ei în biserica primară nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului capătă o amploare deosebită cu precădere după Sinodul al IV-lea ecumenic; sinod care hotărăşte definitiv şi irevocabil că Sfânta Fecioară Maria este maica Domnului nostru Iisus Hristos şi ca atare îndeplineşte titulatura de adevărată Născătoare de Dumnezeu. Locul de origine al acestui mare praznic împărătesc îl reprezintă neîndoielnic biserica ierusalimiteană, unde până astăzi se păstrează în condiţii foarte bune mormântul Maicii Domnului, în imediata apropiere a grădinii Ghetsimani. Pe vechiul amplasament al acestui loc de veci, plin de încărcătură spirituală, astăzi tronează o impunătoare biserică, care găzduieşte şi icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria, cunoscută sub numele Ierusalimitissa. În secolul al VI-lea, la nici o sută de ani mai târziu, această sărbătoare apare menţionată şi în Apus la Sfântul Grigorie, episcopul de Tours (+ 594), cu menţiunea justă că spre deosebire de tradiţia Răsăritului, în comunităţile creştine apusene, aceasta era prăznuită la date diferite din an, în unele părţi la 18 ianuarie, iar în altele la 15 ianuarie. Cu toate acestea, o puternică tradiţie privitoare la generalizarea sărbătoririi Maicii Domnului la nivelul întregii creştinătăţi este datată din vremea împăratului bizantin Mauriciu (+ 603), care a rezidit pe cheltuială proprie biserica ce adăposteşte şi astăzi mormântul Sfintei Fecioare Maria din Ghetsimani, fixând totodată definitiv şi data sărbătoririi ei, în fiecare an la 15 august. Cu toate acestea, în biserica apuseană, praznicul Adormirii Maicii Domnului avea să se generalizeze o jumătate de veac mai târziu, în timpul păstoririi papei Teodor I (+ 649), care fiind originar din Ierusalim a impus fără ezitare ziua de 15 august ca fiind data oficială a pomenirii mutării Sfintei Fecioare Maria la Fiul ei şi Domnul nostru Iisus Hristos. Însemnătatea praznicală a acestei sărbători creştine se traduce printr-o mare cinstire din partea credincioşilor creştini, având rânduită totodată o perioadă de postire cu dată fixă, care se întinde pe parcursul a două săptămâni calendaristice, începând cu data de 1 august.
Maica Domnului în cultul Bisericii Ortodoxe
Născătoarea de Dumnezeu se bucură de o cinstire aparte în biserica pravoslavnică, fiind în strânsă legătură cu misiunea încredinţată ei de Dumnezeu prin gura Arhanghelului Gavriil, privitoare la mântuirea neamului omenesc, ea îsăşi oferindu-se pe sine, ca pântece şi sân al creaţiei, nascându-L în această lume pe Cel necuprins, Ziditorul tuturor, în vederea eliberării omului de sub tirania păcatului, precum şi a îndumnezeirii acestuia. Cinstirea Maicii Domnului nu aduce niciun fel de prejudiciu de imagine cinstirii acordate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dat fiind faptul că prin naşterea Acestuia din pântecele ei, Sfânta Fecioară Maria avea să Îl poarte tainic pe Hristos permanent, asfel încât întâlnirea cu Maica Domnului nu este altceva decât întânirea cu Hristos Însuşi. Această legătură inseparabilă dintre Mamă şi Fiu este reprezentată în chip desăvârşit şi în iconografie, unde Maica lui Dumnezeu apare în toate ipostazele inseparabilă de Fiul ei, pruncul Iisus.
În concluzie o cinstim pe Maica Domnului pentru că Însuşi Dumnezeu-Tatăl a cinstit-o iar în virtutea acestei cinstiri a ales-o dintre toate femeile de pe pământ să nască pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos.Această misiune sfântă, care i s-a încredinţat Fecioarei Maria, a fost întărită de Arhanghelul Gavriil la Bunavestire, care o defineşte pe Maica Domnului ca fiind binecuvântată între femei. De o cinstire aparte s-a bucurat din partea sfintei Elisabeta, mama sfântului Ioan Botezătorul, care umplându-se de Duhul Sfânt avea să exclame De unde este mie cinstea aceasta, să vină la mine Maica Domnului meu? În favoarea cinstirii Maicii Domnului, sfântul evanghelist Luca în evanghelia sa, în capitolul 1, versetul 48, consemnează cu precizie exclamaţia duhovnicească a Născătoarei de Dumnezeu, care mărturiseşte netăgăduit despre sine „Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile!”
Pr. PREDOI NICOLAE
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare cum este denumită în popor, reprezintă sărbătoarea care prăznuieşte adormirea Sfintei Fecioare Maria, care nu este altceva decât mutarea ei din această viaţă efemeră la veşnica împărăţie a Fiului ei şi Dumnezeului nostru, Iisus Hristos. Sfânta Tradiţie a Bisericii ne relatează că ştiindu-şi apropierea obştescului sfârşit al vieţii pământeşti, Maica Domnului s-a retras în casa ei din vecinătatea Grădinii Gheţimani aşteptând cu răbdare în post şi rugăciune mutarea ei în braţele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Totodată sfinţii apostoli la acel moment erau trimişi de Duhul Sfânt în toate părţile lumii în vederea propovăduirii evangheliei lui Hristos, ei fiind puraţi în chip minunat de acelaşi Duh într-o clipită la Ierusalim pentru a participa activ la înmormântarea Maicii Dumnezeului lor. Ca şi la Învierea Fiului lui Dumnezeu, acelaşi apostol Toma, prin pronia lui Dumnezeu avea să lipsească de la înmormântarea Maicii Sfinte ajungând la Ierusalim trei zile mai târziu. La rugăminţile insistente ale lui Toma, sfinţii apostoli deschid mormântul Maicii Domnului pentru ca şi acest din urmă apostol să-şi ia rămas bun aşa cum se cuvine de la Fecioara Maria. Însă spre surprinderea unanimă a celor prezenţi au constatat cu uimire profundă, că trupul ei fusese mutat cu tot cu suflet în cereştile locaşuri şi ca atare mormântul era pe deplin gol. Astfel au cunoscut sfinţii apostoli că Maica Domnului se înălţase la Fiul ei preaiubit atât sufleteşte cât şi trupeşte, făcându-se pentru noi toţi deschizătoare către porţile raiului.
Adormirea Maicii Domnului – atestare documentară
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cel mai vechi praznic închinat Fecioarei Maria, cu toate că mărturii reale despre pomenirea ei în biserica primară nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului capătă o amploare deosebită cu precădere după Sinodul al IV-lea ecumenic; sinod care hotărăşte definitiv şi irevocabil că Sfânta Fecioară Maria este maica Domnului nostru Iisus Hristos şi ca atare îndeplineşte titulatura de adevărată Născătoare de Dumnezeu. Locul de origine al acestui mare praznic împărătesc îl reprezintă neîndoielnic biserica ierusalimiteană, unde până astăzi se păstrează în condiţii foarte bune mormântul Maicii Domnului, în imediata apropiere a grădinii Ghetsimani. Pe vechiul amplasament al acestui loc de veci, plin de încărcătură spirituală, astăzi tronează o impunătoare biserică, care găzduieşte şi icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria, cunoscută sub numele Ierusalimitissa. În secolul al VI-lea, la nici o sută de ani mai târziu, această sărbătoare apare menţionată şi în Apus la Sfântul Grigorie, episcopul de Tours (+ 594), cu menţiunea justă că spre deosebire de tradiţia Răsăritului, în comunităţile creştine apusene, aceasta era prăznuită la date diferite din an, în unele părţi la 18 ianuarie, iar în altele la 15 ianuarie. Cu toate acestea, o puternică tradiţie privitoare la generalizarea sărbătoririi Maicii Domnului la nivelul întregii creştinătăţi este datată din vremea împăratului bizantin Mauriciu (+ 603), care a rezidit pe cheltuială proprie biserica ce adăposteşte şi astăzi mormântul Sfintei Fecioare Maria din Ghetsimani, fixând totodată definitiv şi data sărbătoririi ei, în fiecare an la 15 august. Cu toate acestea, în biserica apuseană, praznicul Adormirii Maicii Domnului avea să se generalizeze o jumătate de veac mai târziu, în timpul păstoririi papei Teodor I (+ 649), care fiind originar din Ierusalim a impus fără ezitare ziua de 15 august ca fiind data oficială a pomenirii mutării Sfintei Fecioare Maria la Fiul ei şi Domnul nostru Iisus Hristos. Însemnătatea praznicală a acestei sărbători creştine se traduce printr-o mare cinstire din partea credincioşilor creştini, având rânduită totodată o perioadă de postire cu dată fixă, care se întinde pe parcursul a două săptămâni calendaristice, începând cu data de 1 august.
Maica Domnului în cultul Bisericii Ortodoxe
Născătoarea de Dumnezeu se bucură de o cinstire aparte în biserica pravoslavnică, fiind în strânsă legătură cu misiunea încredinţată ei de Dumnezeu prin gura Arhanghelului Gavriil, privitoare la mântuirea neamului omenesc, ea îsăşi oferindu-se pe sine, ca pântece şi sân al creaţiei, nascându-L în această lume pe Cel necuprins, Ziditorul tuturor, în vederea eliberării omului de sub tirania păcatului, precum şi a îndumnezeirii acestuia. Cinstirea Maicii Domnului nu aduce niciun fel de prejudiciu de imagine cinstirii acordate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dat fiind faptul că prin naşterea Acestuia din pântecele ei, Sfânta Fecioară Maria avea să Îl poarte tainic pe Hristos permanent, asfel încât întâlnirea cu Maica Domnului nu este altceva decât întânirea cu Hristos Însuşi. Această legătură inseparabilă dintre Mamă şi Fiu este reprezentată în chip desăvârşit şi în iconografie, unde Maica lui Dumnezeu apare în toate ipostazele inseparabilă de Fiul ei, pruncul Iisus.
În concluzie o cinstim pe Maica Domnului pentru că Însuşi Dumnezeu-Tatăl a cinstit-o iar în virtutea acestei cinstiri a ales-o dintre toate femeile de pe pământ să nască pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos.Această misiune sfântă, care i s-a încredinţat Fecioarei Maria, a fost întărită de Arhanghelul Gavriil la Bunavestire, care o defineşte pe Maica Domnului ca fiind binecuvântată între femei. De o cinstire aparte s-a bucurat din partea sfintei Elisabeta, mama sfântului Ioan Botezătorul, care umplându-se de Duhul Sfânt avea să exclame De unde este mie cinstea aceasta, să vină la mine Maica Domnului meu? În favoarea cinstirii Maicii Domnului, sfântul evanghelist Luca în evanghelia sa, în capitolul 1, versetul 48, consemnează cu precizie exclamaţia duhovnicească a Născătoarei de Dumnezeu, care mărturiseşte netăgăduit despre sine „Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile!”
Pr. PREDOI NICOLAE
The Feast of the Dormition of the Birthgiver of God - move from death to life and from earth to heaven
The Dormition of the Blessed Virgin Mary or St. Mary the Great, as it is called among the people, represents the feast that celebrates the Dormition of the Blessed Virgin Mary, which is nothing but her move from this ephemeral life to the eternal kingdom of her Son and our God, Jesus Christ. The Holy Tradition of the Church tells us that knowing the nearness of the public end of earthly life, the Mother of God retired to her house in the vicinity of the Garden of Gethsemane, waiting patiently for fasting and prayer to move her into the arms of our Savior Jesus Christ. At the same time, the holy apostles at that time were sent by the Holy Spirit to all parts of the world to preach the gospel of Christ, being miraculously purified by the same Spirit in an instant in Jerusalem to actively participate in the burial of the Mother of their God. As at the Resurrection of the Son of God, the same apostle Thomas, by the providence of God, would be absent from the burial of the Blessed Virgin, arriving in Jerusalem three days later. At the insistent prayers of Thomas, the holy apostles open the tomb of the Mother of God so that the latter apostle may as well say goodbye to the Virgin Mary. But to the unanimous surprise of those present, they found with deep astonishment that her body had been moved wholeheartedly to the heavenly places, and as such the tomb was completely empty. Thus the holy apostles knew that the Mother of God had ascended to her beloved Son both in soul and body, becoming for us all openers to the gates of heaven.
The Dormition of the Birthgiver of God- Documentary attestation
The feast of the Dormition of the Blessed Virgin Mary is the oldest feast dedicated to the Virgin Mary, although we have no real evidence of her remembrance in the early church since the fifth century, when the cult of the Mother of God gained a special significance, especially after the Fourth Ecumenical Synod; a synod that definitively and irrevocably decides that the Blessed Virgin Mary is the mother of our Lord Jesus Christ and as such fulfills the title of true Mother of God. The place of origin of this great royal feast is undoubtedly the Jerusalem church, where to this day the tomb of the Mother of God is preserved in very good condition, in the immediate vicinity of the Garden of Gethsemane. On the old site of this eternal place, full of spiritual charge, today sits an imposing church, which also houses the miracle-working icon of the Blessed Virgin Mary, known as Ierusalimitissa. In the sixth century, no less than a hundred years later, this feast appears mentioned in the West to St. Gregory, bishop of Tours (+ 594), with the fair mention that unlike the tradition of the East, in Western Christian communities, it was celebrated on different dates of the year, in some parts on January 18 and in others on January 15. However, a strong tradition regarding the generalization of the feast of the Mother of God throughout Christendom dates back to the time of the Byzantine emperor Maurice (+ 603), who rebuilt at his own expense the church that still houses the tomb of the Blessed Virgin Mary in Gethsemane. He established the date of its celebration, every year on the 15th of August. However, in the western church, the feast of the Dormition of the Blessed Virgin Mary would be generalized half a century later, during the pastorate of Pope Theodore I (+ 649), who was originally from Jerusalem and imposed without hesitation the day of August 15 as the date official commemoration of the relocation of the Blessed Virgin Mary to her Son and our Lord Jesus Christ. The festive significance of this Christian holiday translates into a great honor on the part of Christian believers, having also arranged a fasting period with a fixed date, which extends over two calendar weeks, starting with August 1st.
Saint Mary- The Birthgiver of God in Orthodox Church worship
The Mother of God enjoys a special honor in the Orthodox Church, being closely connected with the mission entrusted to her by God through the mouth of the Archangel Gabriel, concerning the salvation of mankind, she offering herself as the womb and breast of creation, giving birth -In this world the incomprehensible, the Builder of all, in order to free man from the tyranny of sin, as well as to deify him. The veneration of the Mother of God does not damage the image of the honor bestowed on our Savior Jesus Christ, given that by the birth of this one from her womb, the Blessed Virgin Mary would secretly carry Christ permanently, so that the encounter with the Mother of God is nothing else than the encounter with Christ Himself. This inseparable connection between Mother and Son is perfectly represented in iconography, where the Mother of God appears in all hypostases inseparable from her Son, the baby Jesus.
In conclusion, we honor the Mother of God because God the Father Himself honored her and by virtue of this honor she was chosen her from all women on earth to give birth to His Son, our Lord Jesus Christ. This holy mission, that was given to the ever Virgin Mary, it was strengthened by the Archangel Gabriel at the Annunciation, who defines the Mother of God as being blessed among women. St. Elizabeth, the mother of St. John the Baptist, enjoyed a special honor, and when she was filled with the Holy Spirit, she would exclaim. In favor of the veneration of the Mother of God, St. Luke the Evangelist in his Gospel, in chapter 1, verse 48, accurately records the spiritual exclamation of the Mother of God, who confesses unconditionally of himself, "Behold, from henceforth all nations shall be happy for me!"
Father Nicolae Predoi
The Dormition of the Blessed Virgin Mary or St. Mary the Great, as it is called among the people, represents the feast that celebrates the Dormition of the Blessed Virgin Mary, which is nothing but her move from this ephemeral life to the eternal kingdom of her Son and our God, Jesus Christ. The Holy Tradition of the Church tells us that knowing the nearness of the public end of earthly life, the Mother of God retired to her house in the vicinity of the Garden of Gethsemane, waiting patiently for fasting and prayer to move her into the arms of our Savior Jesus Christ. At the same time, the holy apostles at that time were sent by the Holy Spirit to all parts of the world to preach the gospel of Christ, being miraculously purified by the same Spirit in an instant in Jerusalem to actively participate in the burial of the Mother of their God. As at the Resurrection of the Son of God, the same apostle Thomas, by the providence of God, would be absent from the burial of the Blessed Virgin, arriving in Jerusalem three days later. At the insistent prayers of Thomas, the holy apostles open the tomb of the Mother of God so that the latter apostle may as well say goodbye to the Virgin Mary. But to the unanimous surprise of those present, they found with deep astonishment that her body had been moved wholeheartedly to the heavenly places, and as such the tomb was completely empty. Thus the holy apostles knew that the Mother of God had ascended to her beloved Son both in soul and body, becoming for us all openers to the gates of heaven.
The Dormition of the Birthgiver of God- Documentary attestation
The feast of the Dormition of the Blessed Virgin Mary is the oldest feast dedicated to the Virgin Mary, although we have no real evidence of her remembrance in the early church since the fifth century, when the cult of the Mother of God gained a special significance, especially after the Fourth Ecumenical Synod; a synod that definitively and irrevocably decides that the Blessed Virgin Mary is the mother of our Lord Jesus Christ and as such fulfills the title of true Mother of God. The place of origin of this great royal feast is undoubtedly the Jerusalem church, where to this day the tomb of the Mother of God is preserved in very good condition, in the immediate vicinity of the Garden of Gethsemane. On the old site of this eternal place, full of spiritual charge, today sits an imposing church, which also houses the miracle-working icon of the Blessed Virgin Mary, known as Ierusalimitissa. In the sixth century, no less than a hundred years later, this feast appears mentioned in the West to St. Gregory, bishop of Tours (+ 594), with the fair mention that unlike the tradition of the East, in Western Christian communities, it was celebrated on different dates of the year, in some parts on January 18 and in others on January 15. However, a strong tradition regarding the generalization of the feast of the Mother of God throughout Christendom dates back to the time of the Byzantine emperor Maurice (+ 603), who rebuilt at his own expense the church that still houses the tomb of the Blessed Virgin Mary in Gethsemane. He established the date of its celebration, every year on the 15th of August. However, in the western church, the feast of the Dormition of the Blessed Virgin Mary would be generalized half a century later, during the pastorate of Pope Theodore I (+ 649), who was originally from Jerusalem and imposed without hesitation the day of August 15 as the date official commemoration of the relocation of the Blessed Virgin Mary to her Son and our Lord Jesus Christ. The festive significance of this Christian holiday translates into a great honor on the part of Christian believers, having also arranged a fasting period with a fixed date, which extends over two calendar weeks, starting with August 1st.
Saint Mary- The Birthgiver of God in Orthodox Church worship
The Mother of God enjoys a special honor in the Orthodox Church, being closely connected with the mission entrusted to her by God through the mouth of the Archangel Gabriel, concerning the salvation of mankind, she offering herself as the womb and breast of creation, giving birth -In this world the incomprehensible, the Builder of all, in order to free man from the tyranny of sin, as well as to deify him. The veneration of the Mother of God does not damage the image of the honor bestowed on our Savior Jesus Christ, given that by the birth of this one from her womb, the Blessed Virgin Mary would secretly carry Christ permanently, so that the encounter with the Mother of God is nothing else than the encounter with Christ Himself. This inseparable connection between Mother and Son is perfectly represented in iconography, where the Mother of God appears in all hypostases inseparable from her Son, the baby Jesus.
In conclusion, we honor the Mother of God because God the Father Himself honored her and by virtue of this honor she was chosen her from all women on earth to give birth to His Son, our Lord Jesus Christ. This holy mission, that was given to the ever Virgin Mary, it was strengthened by the Archangel Gabriel at the Annunciation, who defines the Mother of God as being blessed among women. St. Elizabeth, the mother of St. John the Baptist, enjoyed a special honor, and when she was filled with the Holy Spirit, she would exclaim. In favor of the veneration of the Mother of God, St. Luke the Evangelist in his Gospel, in chapter 1, verse 48, accurately records the spiritual exclamation of the Mother of God, who confesses unconditionally of himself, "Behold, from henceforth all nations shall be happy for me!"
Father Nicolae Predoi