Candle and the icon of the house (House Icon)
There must be at least one candle in each house. Use oil and wick candle. It is not appropriate to use light bulbs, because the real candle, like the candle, must use clean oil or clean wax for burning. The light bulb is beautiful, and the candle is for work. The candle is the watchful, vigilant light that we should keep lit in the house at all times. Remember the parable of the virgins of the gospel, waiting for the Savior with lighted candles. Those who did not have enough wood to continually burn the candles lost the coming of the Savior. The continuous burning of the candle is the Christian's response to the Savior's exhortation: "See that ye know not the day, nor the hour when the Son of man cometh." (Matthew 25:13).
Therefore, the Christian lights the candle or candle whenever he goes to meet God in any particular way. The lighted candle is a sign of the hope we place in God, that He may be our protector and our home. If you can't keep the candle lit, it's best to light it in the evening, or whenever you pray. We also light the candle on holidays, starting in the evening on the eve of that holiday.
The elders, in particular, keep the candle burning, lest the hour of the end come to them suddenly, and they die without light, and go to Christ without light. Light is a sign of our choice for God and the Kingdom of light. We choose light because light is the sign that we want to reach God.
There are candles at church shops, churches and monasteries. A candle consists of a support - usually metal - in which is placed a special glass candle, colored and a special cork or other support, with cotton or cotton wool. If necessary, you can easily improvise a candle in a glass or in any other small vessel. It is good, however, to take care of a beautiful candle, which is also a precious ornament in our house.
There is also a candle in the kitchen, where the housewife spends a lot of time and even the whole family. This accompaniment of the candle light around us is very beautiful and dear. It keeps us thinking about God and reminds us of prayer.
Before being placed in the house, the new icon is brought to the church to be consecrated. It is left at the church - usually for forty days - during which time it is kept in the Holy Altar. Meanwhile, or at the end of the forty days, the priest sanctifies it, sprinkling it with holy water and saying the prayers ordained by the Church.
It is good to have an icon in each room. The place of the icon in the house is on the east wall. We don't have to put anything else on the wall with the icon, so that our attention is not attracted to something else when we pray in front of the icon and because it is not good to put next to the icon things that are not related to it. We put the icon to the east because we always pray facing the sunrise, both at church and at home.
There must be at least one candle in each house. Use oil and wick candle. It is not appropriate to use light bulbs, because the real candle, like the candle, must use clean oil or clean wax for burning. The light bulb is beautiful, and the candle is for work. The candle is the watchful, vigilant light that we should keep lit in the house at all times. Remember the parable of the virgins of the gospel, waiting for the Savior with lighted candles. Those who did not have enough wood to continually burn the candles lost the coming of the Savior. The continuous burning of the candle is the Christian's response to the Savior's exhortation: "See that ye know not the day, nor the hour when the Son of man cometh." (Matthew 25:13).
Therefore, the Christian lights the candle or candle whenever he goes to meet God in any particular way. The lighted candle is a sign of the hope we place in God, that He may be our protector and our home. If you can't keep the candle lit, it's best to light it in the evening, or whenever you pray. We also light the candle on holidays, starting in the evening on the eve of that holiday.
The elders, in particular, keep the candle burning, lest the hour of the end come to them suddenly, and they die without light, and go to Christ without light. Light is a sign of our choice for God and the Kingdom of light. We choose light because light is the sign that we want to reach God.
There are candles at church shops, churches and monasteries. A candle consists of a support - usually metal - in which is placed a special glass candle, colored and a special cork or other support, with cotton or cotton wool. If necessary, you can easily improvise a candle in a glass or in any other small vessel. It is good, however, to take care of a beautiful candle, which is also a precious ornament in our house.
There is also a candle in the kitchen, where the housewife spends a lot of time and even the whole family. This accompaniment of the candle light around us is very beautiful and dear. It keeps us thinking about God and reminds us of prayer.
Before being placed in the house, the new icon is brought to the church to be consecrated. It is left at the church - usually for forty days - during which time it is kept in the Holy Altar. Meanwhile, or at the end of the forty days, the priest sanctifies it, sprinkling it with holy water and saying the prayers ordained by the Church.
It is good to have an icon in each room. The place of the icon in the house is on the east wall. We don't have to put anything else on the wall with the icon, so that our attention is not attracted to something else when we pray in front of the icon and because it is not good to put next to the icon things that are not related to it. We put the icon to the east because we always pray facing the sunrise, both at church and at home.
Candela şi Icoana Casei
În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o candelă. Se va folosi candela cu ulei şi fitil . Nu este potrivit să se folosească beculeţe, pentru că adevarata candelă, ca şi lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Beculeţul este de frumuseţe, iar candela pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui să o ţinem tot timpul aprinsă în casă. Vă amintiţi pilda fecioarelor din Evanghelie, care aşteptau pe Mântuitorul, cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient undelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Arderea continuă a candelei este răspunsul creştinului la îndemnul Mântuitorului:
"Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13).
Aşadar, creştinul aprinde lumânarea sau candela ori de câte ori, in vreun fel anume, merge să se întâlnească cu Dumnezeu. Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul nostru şi al casei noastre. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, ardem candela în zilele de sărbatoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective.
Bătrânii, mai ales, ţin candela aprinsă, pentru ca nu cumva să le vină ceasul sfârşitului pe neaşteptate şi să moară fără lumină, să meargă la Hristos fără lumină. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu.
Există candele la magazinele de obiecte bisericeşti, la biserici şi la mânăstiri. O candelă este compusă dintr-un suport - de obicei metalic - în care se aşează un pahar special de candelă, colorat şi o plută specială sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vată. La caz de nevoie, se poate improviza o candelă foarte uşor într-un păhărel sau în orice alt vas mic. Este bine, totuşi, să ne îngrijim de o candelă frumoasă, care să fie şi podoabă de preţ în casa noastră.
Se mai obişnuieşte o candelă in bucătărie, acolo unde gospodina îşi petrece foarte mult timp şi chiar familia întreagă. Este foarte frumoasă şi dragă această însoţire a luminii candelei în jurul nostru. Ea ne păstrează sau ne duce gândul la Dumnezeu şi ne aduce aminte de rugăciune.
Înainte de a fi aşezată în casă, icoana nouă se aduce la biserică pentru a fi sfinţită. Ea se lasă la biserică - de obicei patruzeci de zile – timp în care este ţinuta în Sfântul Altar. Între timp, sau la sfârşitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinţeşte, stropind-o cu apă sfinţită şi rostind rugăciunile rânduite de Biserică.
Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru ca atenţia noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în faţa icoanei şi pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta. Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu faţa la răsărit, şi la biserică şi acasă.
Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit in rugăciunile Bisericii "Răsăritul cel de sus", "Soarele Dreptăţii", etc... Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui şi al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului şi al lucrurilor care se fac la întuneric. Deci, trebuie să avem grijă să aşezam icoana la răsărit, pentru a ne închina cu faţa la răsărit.
În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o candelă. Se va folosi candela cu ulei şi fitil . Nu este potrivit să se folosească beculeţe, pentru că adevarata candelă, ca şi lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Beculeţul este de frumuseţe, iar candela pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui să o ţinem tot timpul aprinsă în casă. Vă amintiţi pilda fecioarelor din Evanghelie, care aşteptau pe Mântuitorul, cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient undelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Arderea continuă a candelei este răspunsul creştinului la îndemnul Mântuitorului:
"Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13).
Aşadar, creştinul aprinde lumânarea sau candela ori de câte ori, in vreun fel anume, merge să se întâlnească cu Dumnezeu. Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul nostru şi al casei noastre. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, ardem candela în zilele de sărbatoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective.
Bătrânii, mai ales, ţin candela aprinsă, pentru ca nu cumva să le vină ceasul sfârşitului pe neaşteptate şi să moară fără lumină, să meargă la Hristos fără lumină. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu.
Există candele la magazinele de obiecte bisericeşti, la biserici şi la mânăstiri. O candelă este compusă dintr-un suport - de obicei metalic - în care se aşează un pahar special de candelă, colorat şi o plută specială sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vată. La caz de nevoie, se poate improviza o candelă foarte uşor într-un păhărel sau în orice alt vas mic. Este bine, totuşi, să ne îngrijim de o candelă frumoasă, care să fie şi podoabă de preţ în casa noastră.
Se mai obişnuieşte o candelă in bucătărie, acolo unde gospodina îşi petrece foarte mult timp şi chiar familia întreagă. Este foarte frumoasă şi dragă această însoţire a luminii candelei în jurul nostru. Ea ne păstrează sau ne duce gândul la Dumnezeu şi ne aduce aminte de rugăciune.
Înainte de a fi aşezată în casă, icoana nouă se aduce la biserică pentru a fi sfinţită. Ea se lasă la biserică - de obicei patruzeci de zile – timp în care este ţinuta în Sfântul Altar. Între timp, sau la sfârşitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinţeşte, stropind-o cu apă sfinţită şi rostind rugăciunile rânduite de Biserică.
Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru ca atenţia noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în faţa icoanei şi pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta. Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu faţa la răsărit, şi la biserică şi acasă.
Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit in rugăciunile Bisericii "Răsăritul cel de sus", "Soarele Dreptăţii", etc... Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui şi al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului şi al lucrurilor care se fac la întuneric. Deci, trebuie să avem grijă să aşezam icoana la răsărit, pentru a ne închina cu faţa la răsărit.